sâmbătă, 14 martie 2009

MIHAI UNGHEANU: De ce trebuia ales VOLODEA TISMANEANU, un nomenklaturist evreu neo-kominternist, sa falsifice istoria ROMANIEI?

PARLIAMENTARY DEBATES
Sittings of the Senate of May 8, 2006
1.
Declaraţii politice prezentate de doamnele şi domnii senatori:

1.3
Mihai Ungheanu - Despre Vladimir Tismăneanu şi scrierile sale.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
................................................
Invit la tribună pe domnul senator Mihai Ungheanu, din partea Grupului parlamentar PRM.
Domnul Mihai Ungheanu:
Domnule preşedinte,
Domnilor colegi,
Se ştie că în cazul inundaţiilor, la cererea repetată a partidelor politice şi a opiniei publice, preşedintele Traian Băsescu a refuzat să instituie starea de urgenţă. A fost însă mai ascultător atunci când circa 300 semnatari i-au cerut să condamne comunismul.
Preşedintele Traian Băsescu consideră, desigur, această acţiune, o urgenţă!
A condamna o idee este, însă, absurd!
Modul în care o idee este coborâtă pe pământ, felul în care este transformată în realitate este, însă, altceva!
Se pot condamna fapte şi nu idei!
Preşedintele Traian Băsescu a stabilit şi persoana care va înfăptui condamnarea. Un tânăr născut în România, în 1951, care avea 20 de ani, în 1971 a absolvit facultatea în ţară, după care s-a expatriat, transmiţând pe unde scurte ascultătorilor din lume şi din România opiniile lui despre marxism şi adevăr.
În cei 45 ani de regim comunist în România, tânărul comentator a cunoscut, ca fiu al burgheziei roşii postbelice, în direct, etapa comunismului postdejist, completând-o cu amintirile unei familii de comunişti moscoviţi transplantaţi în România.
Preşedintele României, Traian Băsescu, va fi ţinut seamă, probabil, de reclama insistentă pe care un corp de voci o face lui Vladimir Tismăneanu, despre el este vorba, ca istoric al comunismului în România.
Să-i vedem însă, lucrările!
Trei cărţi ar putea fi luate în discuţie în acest caz, "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Reinventarea politicului", "Stalinism pentru eternitate" sub titlul "O istorie a comunismului românesc", cărţi care conţin aceeaşi materie informativă şi aceleaşi teze. Autorul lor nu a intrat niciodată în arhive. Cartea pe care o scrie, urmând cercetările Institutului de istorie a PCR de la Bucureşti şi o "Istorie a comunismului românesc" de Gheorghe Ionescu. "Stalinismul pentru eternitate" este, mai ales, o istorie de ecouri, receptaculul unei istorii orale de familie sau de clan bolşevic, fascinat de ceea ce se petrece la centru.
Subiectivismul, fie şi involuntar, anecdotica, atenţia pentru intrigă, pentru senzaţional, deplasează "Stalinismul pentru eternitate" din sfera ştiinţifică în aceea a literaturii. Accentul se pune peste tot pe psihologie. Autorul ne prezintă, ca un romancier, sentimentele pe care le atribuie personajelor de care se ocupă, de obicei, în dezavantajul acestora. În istorie, contează însă documentele şi nu impresiile autorului.
Istoriografia modernă, care refuză să se ocupe exclusiv de marile figuri politice şi de evenimentele însoţitoare, caută să descopere viaţa cotidiană a oamenilor: ce produc, cum se hrănesc, ce edifică, care este sufletul şi mentalitatea societăţii. Nimic din toate acestea în cartea pomenită sau în cărţile pomenite, din ele lipsind tocmai societatea, oamenii de zi cu zi şi experienţa lor. Nu este o istorie, ci un comentariu la ce ar fi putut fi o istorie, este o bârfă subţire în care recunoaştem exigenţele COMINTERN-ului faţă de partidele comuniste din ţările satelite Moscovei.
În loc să fie o expunere de fapte, o istorie a societăţii româneşti în comunism şi o critică a sistemului, cartea se ocupă de figuri politice de vârf şi caută ţapi ispăşitori. Istoria stalinismului vrea să disculpe sistemul instituit de COMINTERN şi să arunce vina pe seama unor persoane, fie ele Stalin, Mao, Ceauşescu şi altele.
Cartea lui Vladimir Tismăneanu, "Stalinism pentru eternitate - o istorie a comunismului românesc", este o subtilă deculpabilizare a revoluţionarilor de profesie, a faptelor COMINTERN-ului.
În plus, expunerea este adesea lacunară. Deşi acordă lui Lucreţiu Pătrăşcanu o atenţie specială în această carte, autorul ocoleşte criza politică din 1946 de la Cluj şi conflictul intern din PCR în legătură cu poziţiile autonomiste ale regionalei comuniste de la Cluj, prioritar ungurească.
Dintr-o listă finală a elitei conducătoare a PCR, doar 25 de persoane, lipsesc figuri ca Teoharie Georgescu, Goldberg, Moghioroş, Chivu Stoica, Silviu Brucan şi atâţia alţii.
Din 21 de fotografii care ilustrează, după autor, istoria celor 45 de ani de comunism în România, 17 sunt cu Nicolae Ceauşescu şi doar 4 cu Gheorghiu-Dej. Echilibrul şi echidistanţa lipsesc autorului cărţii.
Nu intenţionăm să facem o recenzie a ei, ci semnalăm absenţa fundamentelor ştiinţifice şi caracterul utezist al lucrării.
Autorul este fascinat de o serie de mitologii ale comunismului internaţional şi mai puţin de adevăr.
Cartea rămâne o şuetă confortabilă pe marginea unei istorii politice, schiţată după ureche.
Într-o altă lucrare - "Reinventarea politicului" din 1997 - care face istoria politică din ţările Europei centrale în secolul XX, autorul uită campania românilor împotriva revoluţiei comuniste de la Budapesta din 1919 şi uită şi rezistenţa românească anticomunistă din munţi, după 1944, deşi era obligatoriu să le expună, cu atât mai mult cu cât erau avantajoase pentru o corectă imagine politică a românilor faţă de vecinii lor.
Aceasta este cariera ştiinţifică a persoanei pe care Traian Băsescu a desemnat-o pentru a alcătui un documentar de condamnare a regimului comunist din România. Este evident că cel ales nu este recomandat nici de vârstă, nici de lucrările lui pentru această misiune. Nu mai este recomandat nici din alte puncte de vedere.
Domnule preşedinte, aici se impun câteva întrebări, fie ele şi retorice:
Este obligatoriu ca autorul sau girantul unui document fundamental pentru istoria României postbelice să fie o persoană care a emigrat din România ? Milioanele de români care n-au emigrat şi n-au vorbit la posturile de radio străine nu merită încredere ?
Este obligatoriu ca omul de concepţie al condamnării regimului politic postbelic comunist să fie atât de tânăr, fără marea experienţă a dramei, a tragediei naţionale româneşti ?
Este obligatoriu ca autorul care girează un document atât de important să fie neapărat recrutat din clanul cominterniştilor cu state de plate la Moscova, clan mutat astăzi în Occident ?
Este obligatoriu să fie evreu ?
Este obligatoriu să fie ales dintre gazetarii care scriu cărţi din cărţi şi nu dintre cercetătorii din ţară care sunt mai aproape de fapte şi care cercetează arhivele chiar în acele institute de cercetare istorică înfiinţate în ultimii 15 ani ?
Întrebările pot continua. Fapt este că persoana desemnată de preşedintele Traian Băsescu rămâne autorul unei pseudoistorii a comunismului din România, rămânând fidel viziunii COMINTERN-ului. Prin astfel de cărţi şi persoane, COMINTERN-ul îşi prelungeşte metamorfotic existenţa.
Conform Constituţiei României, preşedintele republicii are, ca mijloc esenţial de lucru, dialogul cu partidele, cu alte instituţii publice, cu Academia, de pildă, cu institutele Academiei, vechi şi noi, în cazul de faţă. O asemenea consultare se impunea şi în acest caz, altfel totul poate deveni un viraj periculos.
Amintesc că preşedintele României îşi planificase nişte întâlniri de regularitate cu partidele politice. De ce a uitat să le facă ?
România a fost judecată, în anii '50, '60, '70, '80, de oamenii COMINTERN-ului. Societatea din România a fost greu traumatizată de NKVD-iştii aduşi în 1944, pe tancuri, de la Moscova.
A instala în chip de judecător al regimului comunist, din cei 45 de ani postbelici, pe fiul unui astfel de bolşevic exportat de Moscova, înseamnă a traumatiza din nou această societate, ceea ce trebuie să-i dea de gândit chiar şi preşedintelui Traian Băsescu. (aplauze)
Domnul Doru Ioan Tărăcilă:
Vă mulţumesc, domnule senator.

5 comentarii:

  1. SPIONUL RUS VOLODYA ESTE PRINTRE NOI ! ( DOCUMENT OFICIAL AL CIA )
    Pentru cei care se indoiesc ca Volodya Tismaneanu este spion rus ....rog sa deschda si-te ul oficial CIA ( The Central Intelligence Agency )

    DESCHIDETI: Larry L. Watts Intelligence Reform in Europe's Emerging Democracies
    CONTINUATI : 1. Intelligence Reform in Europe's Emerging Democracies — Central ...Intelligence Reform in Europe's Emerging Democracies - Conflicting ... Larry L. Watts a former Rand consultant and adviser on military reform to the ...
    2. www.cia.gov › ... › Studies in Intelligence › studies › vol48no1 - Cached - Similar


    LA SFARSITUL ARTICOULUI LA CAPITOLUL DESPRE SECURITATEA ROMANA CITITI:
    Footnotes
    32. The loyalty of Romania's first head of domestic intelligence, Dr. Virgil Magureanu, was suspect for these reasons. Magureanu was named to the post in March 1990 primarily on the basis of his "dissident" status when teaching at the communist party's social science academy during the 1980s. He hid his previous membership in the Securitate from the authorities that named him to the post (an affiliation exposed in the press only years later). Immediately after his appointment, in April 1990, he met secretly with KGB Chief Evghenii Primakov without informing political authorities in Romania. The Romanian presidency and government remained unaware of Magureanu's Soviet contacts until 2003, when the Western services that monitored those contacts informed Bucharest. Magureanu's activities, the fact that the CIA chief in Bucharest during 1990-92, Harold James Nicholson, was later exposed as a Soviet agent, and the 1993 Ames incident, effectively rendered closer intelligence relations with the West impossible during the first half of the 1990s.

    33. One Russian agent, known as "Volodya," was particularly active with journalists and intellectuals in the mid- and late-1980s. Individual Securitate officers were still targeted and turned the old fashioned way, but institutionalized penetration of the services was ended and service relations discouraged. Securitate officers working under diplomatic cover abroad, for example, were forbidden to accept any invitations to Soviet embassy functions.
    - Plasarea lui Volodya in comentariul despre Securitatea Romana este evidenta. Nu cred ca ar exista alt Volodya in viata politica sau jurnalistica romaneasca. ACEST MATERIAL A FOST PLASAT SA-L DESCONSPIRE PE MAGUREANU ( SEF SIE) SI PE AGENTUL VOLODEA TISMANEANU !
    IN SERIALUL" DESCONSPIRAREA UNUI SOBOLAN ROSU" DE 12 ARTICOLE VOI PREZENTA DOCUMENTELE SERVICIULUI FRANCEZ SI ENGLEZ DESPRE ACELASI AGENT VOLODYA.-
    Robert Horvath Deva cineast USA
    Cititi ARTICOLUL ANTERIOR " O LOVITURA TERMINALA PENTRU REGIMUL BASESCU. AGENTUL ROSU VLADIMIR TISMANEANU A INTRAT IN USA CU UN PASAPORT SI UN NUME FALS ! "
    http://devanewyork.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  2. SPIONUL RUS VOLODYA ESTE PRINTRE NOI ! ( DOCUMENT OFICIAL AL CIA )
    Pentru cei care se indoiesc ca Volodya Tismaneanu este spion rus ....rog sa deschda si-te ul oficial CIA ( The Central Intelligence Agency )

    DESCHIDETI: Larry L. Watts Intelligence Reform in Europe's Emerging Democracies
    CONTINUATI : 1. Intelligence Reform in Europe's Emerging Democracies — Central ...Intelligence Reform in Europe's Emerging Democracies - Conflicting ... Larry L. Watts a former Rand consultant and adviser on military reform to the ...
    2. www.cia.gov › ... › Studies in Intelligence › studies › vol48no1 - Cached - Similar


    LA SFARSITUL ARTICOULUI LA CAPITOLUL DESPRE SECURITATEA ROMANA CITITI:
    Footnotes
    32. The loyalty of Romania's first head of domestic intelligence, Dr. Virgil Magureanu, was suspect for these reasons. Magureanu was named to the post in March 1990 primarily on the basis of his "dissident" status when teaching at the communist party's social science academy during the 1980s. He hid his previous membership in the Securitate from the authorities that named him to the post (an affiliation exposed in the press only years later). Immediately after his appointment, in April 1990, he met secretly with KGB Chief Evghenii Primakov without informing political authorities in Romania. The Romanian presidency and government remained unaware of Magureanu's Soviet contacts until 2003, when the Western services that monitored those contacts informed Bucharest. Magureanu's activities, the fact that the CIA chief in Bucharest during 1990-92, Harold James Nicholson, was later exposed as a Soviet agent, and the 1993 Ames incident, effectively rendered closer intelligence relations with the West impossible during the first half of the 1990s.

    33. One Russian agent, known as "Volodya," was particularly active with journalists and intellectuals in the mid- and late-1980s. Individual Securitate officers were still targeted and turned the old fashioned way, but institutionalized penetration of the services was ended and service relations discouraged. Securitate officers working under diplomatic cover abroad, for example, were forbidden to accept any invitations to Soviet embassy functions.
    - Plasarea lui Volodya in comentariul despre Securitatea Romana este evidenta. Nu cred ca ar exista alt Volodya in viata politica sau jurnalistica romaneasca. ACEST MATERIAL A FOST PLASAT SA-L DESCONSPIRE PE MAGUREANU ( SEF SIE) SI PE AGENTUL VOLODEA TISMANEANU !
    IN SERIALUL" DESCONSPIRAREA UNUI SOBOLAN ROSU" DE 12 ARTICOLE VOI PREZENTA DOCUMENTELE SERVICIULUI FRANCEZ SI ENGLEZ DESPRE ACELASI AGENT VOLODYA.-
    Robert Horvath Deva cineast USA
    Cititi ARTICOLUL ANTERIOR " O LOVITURA TERMINALA PENTRU REGIMUL BASESCU. AGENTUL ROSU VLADIMIR TISMANEANU A INTRAT IN USA CU UN PASAPORT SI UN NUME FALS ! "
    http://devanewyork.blogspot.com

    RăspundețiȘtergere
  3. O LOVITURA TERMINALA PENTRU REGIMUL BASESCU. AGENTUL ROSU VLADIMIR TISMANEANU A INTRAT IN USA CU UN PASAPORT SI UN NUME FALS !
    AMBASADA ROMANIEI IN SUA.
Ministru Consilier
Domnule Cristian Gaginsky
Va rog trimiteti Presedintelui Romniei acest document.

    Presedintele Romaniei Traian Basescu.
    Excelenta
    Trimit atentiei dumneavoastra un memoriu cu o importanta deosebita. El relefeaza pentru prima data fatul ca Vladimir Tismaneanu a fost trimis in Statele Unite ca agent al securitatii romane. Surse absolut sigure documenteaza faptul ca infiltrarea
    sa produs sub un nume fals cu un pasaport fals . In consecinta va adresez rugamintea de a deschide de urgenta o ancheta la nivel prezidential. Mentionez ca in calitate de cetatean american am cerut o ancheta organizatilor de investigatie si de emigratie a SUA. O copie a acesteui document a fost trimisa Ambasadei SUA de la Bucuresti.
    Va rog a confirma primirea memoriul si numarul de inregistrare.
    Robert Horvath Deva
    cineast USA
    DESCHIDETI: http://devanewyork.blogspot.com/

    DESCONSPIRAREA AGENTULUI VLADIMIR TISMANEANU
    Actiunea de infiltrare a Europei Libere cunoscuta sub numele de cod Cain a fost o
    actiune bilaterala a securitatii romane ( Unitatea 0617 din Directia 2 DDS spionaj ) -Brigazile Rosii Intenationale format din fosti luptatori ai razboiului civil din Spania ( controlat de NKVD ) - Partidul Comunist Spaniol. Cordonarea sa facut zilnic prin mesajele codificate al postului de radio Pirinei in limba spaniola.cu sediul la Bucuresti. Documente despre aceasta actiune pot fi gasite in arhivele sectiei internationale a PCR.
    In Septembrie 1981 Gizela Vass sefa sectiei deschide un pasaport cu o viza turistica unica pe numele Vladimir Tismaneanu cu dreptul de a vizita toate tarile din vestul Europei. Ajuns cu mama sa in Franta vorbeste la Europa Libera impotriva dictatorului Ceausescu si a familiei sale. In curand actiunea de infiltrare intra pe linia moarta. Cererea sa de azil politic in Franta este respinsa ca si cea de intrare in SUA . Intrand in filajul serviciului francez si a celui american agentul Volodea se ascunde sau calatoreste vestul european cu un pasaport fals, timp de 4 ani de zile. ( Ceausescu avea la dispozitie cinci sute de paşapoarte în alb, originale, obţinute de comuniştii lui care lucrau în poliţia spaniolă.).
    Dupa patru ani situatia devenise disperata. Nu se putea intoarce in Romania, avea interdictia de a sta in Franta....etc. Cazul este transferat serviciului cubanez. Conform documentelor, Tismaneanu a sosit in SUA, prin Philadelphia, la 1 octombrie 1985, dupa ce i s-a refuzat a viza de intrare in SUA. Brigazile Rosii Internationale l-au ajutat sa plece in Venezuela si abia in 1985 serviciile roman si sovietic si-au realizat scopul. Sa organizat o casatorie ..... cu o cetateanca romana americana de care a divortat curand. --PENTRU A SE iINFILTRA IN SUA AGENTULUI VOLODYA I SA CREIAT O NOUA BIOGRAFIEi ,UN NUME NOU SI UN NOU PASAPORT !
    PASAPORTUL DE INTRARE IN USA POARTA NUMELE VLADIMIR TISMANETKY SI ESTE DIFERIT DE CEL PE NUMELE VLADIMIR TISMANEANU, CU CARE A PLECAT DIN ROMANIA. AM LUAT CUNOSTINTA DE ACEST LUCRU FIIND PRIETEN CU FOSTA SOTIE A LUI VOLODEA, PE NUME TAMARA TISMANESKY CU CARE AM FOST CHIAR VECINI CU MAI MULTI ANI IN URMA. DOAMNA TISMANETKY ESTE UN TALENTAT ARTIST CARE PREDA ILUSTRATIA DE MODA LA UNIVERSITATE, (FIT NEW YORK.) DANSA A PRECIZAT CA A PRELUAT ACEST NUME PRIN CASATORIE. Orice comentariu in plus este de prisos, agentul Volodya fiind desconspirat.
    Robert Horvath DEVA Cineast USA
    http://devanewyork.blogspot.com/
    http://www.devagallery.com/

    RăspundețiȘtergere
  4. CINEASTUL ROBERT HORVATH CERE SPRIJIN LUI ION ILIESCU IN ACTIUNEA DE DESCONSPIRARE A AGENTULUI ROSU VALENTIN TISMANEANU.
    Domnule Presedinte.
    Fara sa fiu vreun prieten politic ci dimpotriva , urmarit cu interes aparitia dumneavoastra la Antena 3. Am realizat fara prea mare surpriza faptul ca opiniile mele, coincid cu cele ale dumneavoastra in privinta lui Vladimir Tismaneanu.
    Toate incercarile mele de a prezenta documente confidentiale ca si rapaoarte declasificate ale CIA, agentiilor speciale englez si francez ,despre agentul Voldya au fost refuzate de autoritatiile romane. Memoriul meu catre presedintele Basescu a fost respins fara vreo explicatie.
    De asemenea memoriile mele adresate serviciului extern si intern au ramas fara raspuns ,impotriva prevederilor legale punand in primejdie siguranta nationala.
    Acum cateva luni am incercat sa prezint documente importante confidentiale reprezentantei Romaniei la ONU Simona Niculescu care sa fie prezentate Presedintelui Basescu.
    Ea a refuzat precizand ca daca voi deschide plicul cu documente confidentiale audienta a luat sfarsit. La audienta au participat adjunctul misiunii T Morar si consulul adjunct la New York C.Berechet.
    Ma adresez dumneavoastra cu rugamintea de a face lumina in acest caz de impotranta deosebita. Poate este ultima sansa ca prin dumneavoastra romanii sa afle adevarul.
    Va rog pe dumneavoastra si pe cei interesati sa citeasca pe blogul meu serialul de 12 articole intitulat DESCONSPIRAREA SPIONULUI VLADYMIR TISMANETKY !
    Scrisoarea in intregime adresata lui Ion Iliescu BLOGUL http://devanewyork.blogspot.com/
    Robert Horvath Deva New York
    Date personale de contact http://www.devagallery.com/

    RăspundețiȘtergere
  5. O BANDÃ DE COMUNISTI CARE SE CEARTÃ INTRE EI!

    RăspundețiȘtergere